Gând de seară.

  Te trezești dimineață , te ridici ușor din pat și pleci îngândurată spre bucătărie , în speranța că măcar țigara îți va ameliora starea. Cu primul fum tras , vine și prima lacrimă..care aduce alte zeci . Simți cum îți împăienjenesc privirea . Le simți căldura cu care coboară încet de la obraji spre buze. Fiecare picătură ștearsă din îmbulzeala creată pe chipul tău , e parte din tine așa cum au fost și ei odată. Cu aceiași stare te ridici și reușești să ajungi la oglindă ,unde încerci să ascunzi tristețea pentru că știi prea bine că nu poți lăsa lumea să vadă. Să vadă că te doare și să se hrănească cu sufletul tău.
  Dar întotdeauna este cineva acolo , pentru tine. Cineva care știe gustul lacrimilor prea bine și din sufletul căruia s-au hrănit mulți. Acea persoană îți vede tristețea din ochi chiar și când tu încerci să o ascunzi. Îți v-a zâmbi chiar dacă știe că greșești , doar pentru ca nu te descuraja,
  Acel cineva este acolo pentru ca pentru  fiecare suflet despicat o nouă jumătate se găsește , care îți oferă refugiu.

Ascultă-ți inima. #2

A iubi este însăși legea vieții , dar ce păcat că nu putem alege pe cine iubim.

    Acolo era el *fostul* așezat pe scaunul de lângă fereastră , cu mâinile încrucișate și cu privirea în gol.Am închis ușa și m-am întors spre el analizându-i mișcările.

   Eu : Ok , cine ți-a dat drumul la ușă?

   El : Mama ta. Te așteptam în fața casei și mi-a spus să intru că începe să se facă răcoare și tu nu te întorci prea curând. Sper că nu te superi.

* Să mă supăăăr? Sunt furioasă ! Cred că o să scap ceva pe el. Cum să ai tupeul să vii în casa mea după ce mă părăsești pentru alta ?! *

  Eu : Nu sunt tocmai fericită. Spune ce vrei și..știi drumul. 

  El : Doar 5 minute acordă-mi. Aseară mă gândeam la ce ai spus și cu regret îți spun că ai avut dreptate.Nimeni nu se compară cu tine. Mi-am dat seama că tu ești totul pentru mine. O șansă.. Ultima !

  Eu :Prea târziu. Ieși …ieși acum !

    Imediat ce am terminat de rostit ultimele cuvinte , m-am așezat pe pat și am început să îmi frec mâinile , lăsându-l să îmi analizeze comportamentul oarecum ciudat în astfel de momente.Cu pași mărunți se apropia de mine.

  Eu : Nici să nu încerci .. Ți-am spus să pleci nu să mă consolezi.

    Părea oarecum speriat , nu mă mai văzuse atât de nervoasă până acum. Parcă nici nu înțelegea că îmi făcuse destul rău până acum. După câteva secunde în care se asigură că nu mai vreau să spun nimic , pleacă trântind ușa. Mă ridic și îl privesc de pe fereastră până se face dispărut printre mașini.Simțeam nevoia să fiu singură așa că m-am încalțat cu rolele, mi-am luat telefoncul cu căștile și am plecat să mă plimb.

....

  Trecuse deja o oră și parcă nu puteam să mă plictisesc de liniștea parcului și de aerul proaspăt de toamnă.Mă așezasem pe o bancă pentru a putea privi toate cuplurile care se plimbau , ținându-se de mână , prin fața mea. Nu simțeam ură față de ei *cum probabil ar fi normal* ci mă bucuram . Li se citea în ochi fericirea .

  „Iar ne întâlnim..Sper că mă mai ții minte. Te-am văzut aici singură și m-am gândit că ți-ar prinde bine puțină companie” 

  Eu :Paul ?! Cum să nu îmi aduc aminte? Da , mi-ar face plăcere să stăm puțin de vorbă. Ce faci ?

  Paul : Am făcut cumpărăturile și m-am gândit să mă plimb puțin pe aici înainte să mă întorc acasă ..M-am săturat de agitația orașului ăstuia. Dar tu ? Ce e cu tine aici , singură?

  Eu :Iau puțin aer în timp ce mă gândesc la viața mea. Dacă stau să fac o imagine de ansamblu , e de căcat.

 Paul : Nu sunt în măsura să judec și nici nu încerc. Nu te cunosc așa că nu îți cer să îmi povestești. Când o să fie momentul te voi ajuta să înțelegi că viața e mult prea frumoasă pentru a o vedea într-un mod atât de urât.

   Mă uitam la el și nu îmi venea să cred că deși este un străin parcă l-aș cunoaște de o viață.Încercam....